Romantica Sulina

Sulina apare, la o primă vedere, ca un colț de România în care timpul pare să se fi oprit în loc. Doar degradarea clădirilor de epocă amintește de scurgerea ireversibilă a anilor. Și cu toate acestea Sulina păstrează un farmec aparte. Să fie Dunărea, să fie marea, să fie vapoarele care trec prin port, să fie trecutul plin de strălucire (prezența Comisiei Europene a Dunării la mijlocul veacului XIX, a consulatelor străine, regimul de porto franco al orășelului de la Gurile Dunării), să fie oamenii prietenoși, de diverse etnii și confesiuni care au înțeles că singura lor șansă de a supraviețui între ape și cer, pe o fâșie îngustă de pământ, este toleranța?! Nu aș putea da un răspuns exact. Cred că puțin din fiecare contribuie la farmecul discret al acestui oraș, cu multe biserici vechi, de diverse rituri, cu case boierești și ulițe prăfuite și o faleză frumoasă, umbrită de sălcii plângătoare. În Sulina ai putea oricând să închizi ochii și să revezi splendoarea de altă dată a acestui loc, nerecomandat firilor romantice. Aici, la capătul lumii, riști să te îndrăgostești iremediabil de oamenii Deltei și de frumusețea peisajului.
Sulina, de-a lungul timpului, a fost orașul a nu mai puțin de 12 etnii (români, lipoveni, evrei, italieni, greci, englezi, armeni, turci, tătari, țigani, etc), în care cuvântul de ordine este înțelegerea. Ai surpriza de a găsi români din aproape toate colțurile țării, care, la un moment dat, au fost cuceriți iremediabil de Deltă și de Mare și și-au făcut un rost aici, la capătul lumii. Oamenii se cunosc între ei, își știu nevoile și necazurile și, mai ales, se respectă. Salutul pe stradă este obligatoriu între localnici, ca și vorba de duh sau gluma care însoțește salutul rostit în românește sau rusește.

Și ar mai fi și marea. Frumoasă, curată și calmă, cu plaje late și nisip fin, fără turiști de o calitate îndoielnică (adică iubitori de manele, ghiuluri și lanțuri). Oamenii care vin la Sulina sunt de o altă factură: iubesc natura, muzica bună, lectura și liniștea. Mai ales liniștea. Mulți sunt străini, atrași de frumusețea naturii și de plaja curată și deloc zgomotoasă, cumva atipică pentru litoralul nostru. Singurul regret pe care l-am trăit a fost prea scurta vacanță. A, și încă unul. Că nu am deschis ochii mai devreme și am descoperit atât de târziu acest loc splendid.

Și în final să nu uit: bucatele din pește gătite cu pricepere de gazda noastră, demne de masa unui rege (a se vedea mărturia foto).

Am scris cu strângere de inimă aceste rânduri, deoarece nu aș vrea ca acest loc să fie invadat de hoardele de turiști (mai ales cei care respectă tiparul clasic al grobianului). Dar în egală măsură asemenea locuri merită să fie cunoscute de cei care încă mai cred că țara asta este frumoasă. Și am mai scris aceste rânduri pentru a mulțumi, din nou, oamenilor minunați pe care am avut șansa de a-i întâlni, atât la Sfântu Gheorghe cât și la Sulina.